mar, Ian 3rd, 2017

Primul Bentley cu motor diesel este aproape de lansare: Bentayga va utiliza propulsorul V8 TDI de 4.0 litri de pe Audi SQ7

 

Bentley Bentayga va deveni primul model al constructorului britanic cu propulsie diesel după ce a fost observat într-o serie de teste cu motorul V8 TDI de 4.0 litri disponibil pe Audi SQ7.

Pentru o lungă perioadă de timp, Bentley a exclus categoric varianta de a introduce în ofertă motoare diesel, în special prin prisma lipsei de interes din partea clienţilor.

În prima parte a anului trecut, oficialii companiei au admis însă că Bentley Bentayga va primi la un moment dat un motor diesel

, necesar pentru a putea reduce emisiile de dioxid de carbon. La vremea respectivă, detaliile cu privire la specificaţiile acestuia erau neclare, însă misterul s-a risipit după un test efectuat recent în Marea Britanie.

Publicaţia Motor1 a verificat plăcuţa de înmatriculare şi a descoperit că exemplarul era echipat cu un motor V8 TDI de 4.0 litri. Acest propulsor este disponibil în prezent şi pe unul dintre modelele din Grupul Volkswagen, şi anume Audi SQ7. În cazul acestuia din urmă, motorul furnizează 435 CP şi un cuplu de 900 Nm, iar datele tehnice indică un timp de 4.9 secunde de la 0-100 km/h datorită cuplului generos disponibil la începând cu 1.000 rpm, în timp ce viteza maximă este limitată la 250 km/h. Pe Bentley Bentayga, motorul ar putea furniza mai mulţi cai putere, ceea ce ar avea un impact pozitiv şi asupra performanţelor.

Din punct de vedere estetic, versiunea diesel va fi identică cu cea tradiţională pe benzină, cu excepţia configuraţiei sistemului de evacuare.

Testele efectuate recent în Marea Britanie sugerează că varianta cu propulsie diesel a lui Bentley Bentayga ar putea fi dezvăluită cu ocazia Salonului Auto de la Paris de la sfârşitul lunii septembrie.

Via Motor1www.automarket.ro

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved