mar, Ian 3rd, 2017

Cel mai scump SUV din lume va avea un frate coupé cu patru uși. Bentley Bentayga Coupé e așteptat pe piață în 2018

 

CEO-ul Bentley Motors, Wolfgang Dürheimer, a confirmat faptul că SUV-ul Bentayga va avea o versiune coupé. Aceasta va avea rolul de a atrage către marcă o paletă de clienți tineri.

După ce Bentley Bentayga, primul SUV din zona mărcilor de lux, a reușit să adune comenzi care acoperă ușor numărul de unități pe care marca britanică le va produce în cursul anului 2016, listele fiind deja deschise pentru livrările din 2017, marca din Crewe are în plan dezvoltarea unei versiuni sportive a noului său model. Informația a fost dezvăluită de însuși CEO-ul companiei britanice, Wolfgang Dürheimer, care susține că proiectul este deja pus pe tapet, singurele elemente care lipsesc fiind aprobările formale care trebuie să vină din partea diriguitorilor VW Group.

Deși nu există încă detalii legate de viitorul Bentayga în versiune coupe, este foarte probabil ca modelul de profil să fie inspirat din zona premium, acolo unde BMW și, recent, Mercedes au dezvoltat gamele X5-X6 și GLE-GLE Coupé după aceeași logică. Altfel spus, linia viitorului SUV al celor de la Bentley ar fi cea a unui SUV coupé cu patru uși, formele generale urmând să fie inspirate din cele ale conceptului EXP10 Speed6, dezvăluit acum un an la Salonul Auto de la Geneva 2015. Scopul noului SUV: coborârea vârstei medii a deținătorilor de Bentley la nivel mondial.

„Imaginați-vă un EXP10 ridicat sub formă de SUV. Nu va arăta ca un Bentley tradițional”, spune Wolfgang Dürheimer. În acest moment, câteva echipe de designeri Bentley lucrează la finalizarea designului noului model, care ar apărea pe piață în 2018-2019.

Conform aceluiași oficial al mărcii britanice, rivalii de la Rolls-Royce, Lamborghini și Maserati vor dezvolta și ei SUV-uri de lux care vor apărea pe piață în 2018-2019.

sursa: www.automarket.ro

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved